referat l-a romana

FORMAREA LIMBII SI LITERATURI ROMANE


Creştinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman în secolul IV, împăratut – Constantin cel Mare, al cărui nume a fost dat bizanţului, capitala Imperiului Roman de Răsărit=Constantinopol. Legiferarea creştinismului s-a produs după "Edictul de la Milano" în 313, dat de Constantin cel Mare pentru întreaga împărăţie romană.
Atât procesul de creştinare cât şi procesul de formare a poporului nostru, au loc simultan. De aici facem afirmaţia pertinentă ce aparţine numai poporului nostru şi anume: "Noi ne-am născut creştini", nu am fost ca alte popoare.
Românii au primit legea creştină în forma latină, adică ritul şi limba predicării latineşte, afirmaţie susţinută de marii istorici, precum Nicolae Iorga, Dimitria Onciul, Ioan Lupaş, Lucian Blaga, etc.
Pătrunderea slavilor în Dacia şi în sudul Dunării a produs schimbări în această parte a Europei. Primul val al slavilor, se înscrie în secolul al VI –lea. Ei s-au aşezat în peninsula Balcanică peste populaţia romanizată. O parte din ei au trecut în nordul Dunării unde densitatea populaţiei romanizate este mai mare. Convieţuind cu eceste popoare autohtone, ei încep să se romanizeze, să primească multe cuvinte de la autohtoni în limba lor, proces ce se manifestă şi invers. De la ei ne-au rămas multe denumiri de ape: Moldova, Bistriţa, Milcov, Râmnic, Prahova, Ialomiţa, Dâmboviţa, Târnavele, etc. sau denumiri de oraşe: Craiova, târgovişte, Slatina, Slănic, Bistriţa, etc.
În secolul al VII- lea Europa este călcată de barbarii care sunt toţi de rasă galbenă (popare turanice), bulgarii, tătarii, turcii, ungurii.
Bulgarii se stabilesc între Don şi Volga, apoi se îndreaptă spre Nistru, iar în secolul al VII-lea coboară în peninsula Balcanică aşezându-se între Dunăre şi Munţii Balcanici. În marea masă a slavilor, balcanicii "Bulgarii dispar ca naţiune mongolă", se slavizează.
Imperiul Bizantin are lupte cu ei. Chiar în urma unui război cu bizantinii în locul tratativelor de pace, regele lor, Boris, primeşte creştinismul în numele împăratului Mihail, al Bizanţului. Acum ei se organizau, formează statul slavo – bulgar (în sec. al IX-lea) iar creştinismul îl impune regele Boris poporului său în anul 864, când el s-a botezat. Iniţial Boris, prin creştinismul acceptat şi prin legăturile mai vechi cu popoarele autohtone cu biserica romană, el acceptă ritul latin. Între timp, datorită neînţelegerilor cu Papa, el scoate limba latină din biserică, o înlocuieşte cu limba greacă, apoi când Bizanţul traduce Biblia în limba slavonă scrisă cu alfabetul chirilic, bulgarii introduc această limbă în biserică.
Când bulgarii îşi organizau un stat în sudul Dunării, în secolul al IX- lea pătrund maghiarii în Dacia, conduşi de regele Arpad, care întemeiază o dinastie care îi poartă numele. În urma unor lupte cu popoarele germanice din zonă, pierd bătălia şi sub influenţa acestora primesc creştinismul în 1001, de la emisarii (călugării) veniţi de la Roma în timpul lui Ştefan cel Sfânt.
Apariţia statului bulgar şi creştinarea lui, apariţia statului maghiar creştin şi pătrunderea maghiarilor în Transilvania au avut urmări foarte importante în istoria românilor şi a limbilor. Aşa explicăm că de la sfârşitul secolului al IX- lea limba bisericii române să devină limbă slavă şi alfabetul românesc să fie cel chirilic. Astfel creştinismul în care s-au născut românii, după o perioadă de 500 ani (sfârşitul secolului IV – sfârşitul secolului IX), perioadă care în mintea poporului s-au imprimat cuvinte latine ce n-au mai putut fi scoase din gândirea lor, au fost siliţi să rămână sub ordinea bisericească bulgară până la organizarea Bisericii Române, în secolul XIV, după întemeierea principatelor române. Biserica a constituit pentru toate popoarele o pâlghe a puterii în statul feudal.
După căderea Constantinopolului în biserică se produc transformări. Turcii acordă puterea bisericească patriarhilor bizantini (greci) care introduc în Bisercă limba greacă. Urmează perioada fanariotă şi mai încărcată de tulburări, încheiată în 1821.
Lingvisti romani si straini de prestigiu, istorici, arheologi, au pus in evidenta, in decursul timpului, date si documente de limba care statueaza originea limbii romane, originea si caracterul ei.
In urma razboaielor dintre daci si romani, Dacia a fost transformata in provincie romana, si va ramane stapanita timp de 165 de ani (106-271) de romani. Romanizarea populatiei bastinase s-a desfasurat relativ rapid si usor. Peste 2600 de inscriptii scrise in latineste si descoperite pe teritoriul tarii noastre arata limpede acest lucru. In afara masurilor cu caracter administrativ, printre factorii ce au contribuit la romanizare pot fi enumerati:
a) serviciul militar in care tinerii daci se inrolau
b) casatoriile intre soldatii veterani romani si femeile dace, copiii nascuti beneficiind de avantajele cetateniei romane
c) crestinismul raspandit in limba latina; drept dovada stau cuvintele de baza ale credintei crestine, care se regasesc in romana, prin mostenirea directa a unor termeni din latina: Dumnezeu (din domine deus), crestin (din christianus), biserica (din basilica),
botez (din baptism), rugaciune (din rogationem), preot (din presbiterius), cruce (din crucem), pacat (din pecatum), inger (din duiangelus), etc.
Influenta patrunderii de meseriasi, agricultori, negustori in Dacia, inca de dinainte de cucerirea de catre Traian, se face simtita si astazi, prin termenii din domeniu, pastrati din latina: sat (fossatum, localitate intarita printr-un sant), a ara (arare), a semana (seminare), grau (granum), secara (secale), orz (hordeum), legume (legumen), canepa (canepa), in (linum), aur (aurum), argint (argentum), sare (salem), cal (caballus), vaca (vaca), vie (vinea), vita (vitea), poama (poma), etc.
Se poate vorbi de o perioada de bilingvism, cand se folosesc concomitent limbile
geto-daca si latina, pana la impunerea definitiva a acesteia din urma.
Limba romana provine din latina populara vorbita sau latina vulgara (lat. vulagaris=popular).
In "Dacia felix" se continua procesul de romanizare si dupa plecarea oficiala a armatei si a administratiei romane in 271., prin intensificarea patrunderii limbii latine in masele largi rurale.
Acest aspect al latinei sta si la baza celorlalte limbi romanice: italiana, spaniola, portugheza, catalana, occitana sau provensala, romansa sau retoromana si franceza. A mai existat una, a zecea, dalmata, dar in secolul al XIX-lea ea a icetat sa mai fie folosita.
Procesul de formare al limbii romane se incheie in secolul al VII-lea. Invaziile popoarelor migratoare: gotii, gepizii, hunii, avarii, slavii, etc. au influentat limba, fara a modifica fondul principal de cuvinte si structura gramaticala de origine latina.
Sintaxa limbii romane simplifica timpurile si modureile verbale, modifica topica, cu predicatul la sfarsitul propozitiei, prefera raportul de coordonare fata de cel de subordonare, etc. dar are ca baza aceeasi latina populara.
Fondul principal de cuvinte al limbii romane este in proportie de 60-66% de origine latina, mostenit. Acestora li se adauga aproximativ 100 de cuvinte izolate (abur, brad, barza, brusture, catun, galbeaza, gusa) si 2200 de nume proprii (Arges, Cris, Dunare, Motru, Mures, Olt, Prut, Somes, Timis, Tisa) de cuvinte mostenite de la daco-geti. Toate celelalte popoare ce au trecut pe aici au lasat influente si in fondul principal de cuvinte. Astfel, din slava avem: (aproximativ 20-22% din fondul principal de cuvinte) cleste, boala, mila, cocos, deal, a iubi, munca, noroc, vorba; din maghiara: chip, fel, gand, oras; din turca: alai, cismea, ciulama, ciubuc; din neogreaca: caramida, a pedepsi, prosop; iar din franceza: bancnota, a defini, geniu, stil etc (germana si latina -scoala ardeleana).
Primul document cunoscut scris in romaneste este o scurta scrisoare din anul 1521 "Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung". Dupa aceasta data, avem multe scrisori, acte de vanzare si cumparare, foi de zestre, insemnari, etc.; iar dupa 1540, si carti tiparite, cele mai multe la Brasov. Ele sunt traduceri religioase din slavona. Primele au fost traduse in Maramures, unde li s-au gasit manuscrisele. De aici au ajuns la diaconul Coresi, un vestit tipograf, care le-a tiparit in decurs de mai multi ani. La Orastie s-a tiparit in 1581-1582 prima parte din Vechiul Testament.
Carti religioase s-au publicat mereu dupa secolul al XVI-lea. Cu toate ca erau si carti de legende si chiar romane populare traduse, iar dupa 1600 se scriu direct in limba romana si cronici despre istoria romanilor, ele nu se tipareau, se copiau de mana si circulau in mai multe copii.
Aspectul cel mai ingrijit, din punct de vedere fonetic, lexical, al structurii gramaticale, al limbii comune; cu ajutorul careia se exprima ideile culturii si ale stiintei, se numeste limba literara.
Limba literara se deosebeste de vorbire/limba populara prin aceea ca nu ingaduie folosirea unor forme sau rostiri locale (pa in loc de pe, da in loc de de, ghine su bini in loc de bine), intrebuintarea unor cuvinte cu raspandire regionala (oghial -plapuma, batar -maces)
sau a unor expresii familiare sau de mahala (a festelit iacana, gagiu, misto).
Pe langa forma literara si forma populara, regionala, limba romana mai este si limba a literaturii artistice. In literatura artistica, baza este limba literara, ca limba a culturii. Literatura artistica nu se inscrie in graiurile locale, unde exista literatura populara sau folclorica, dar care se transmite oral. Spre deosebire de limba literara, limba literaturii artistice poate sa intrebuinteze orice forme, cuvinte sau expresii, atat din limba populara, cat si din graiuri. Prin urmare, limba literaturii artistice utilizeaza toate posibilitatile limbii cu scopul de a ilustra intentia scriitorului.
Dialecte ale limbii romane sunt: dacoromana (vorbita la nordul Dunarii), aromana (vorbita in Macedonia), meglenoromana (vorbita in Meglenia), istroromana (vorbita in peninsula Istria, disparuta astazi)

foate interesant.cam pentru a 6 cred.